Orasul stelelor

Sunt din nou în oraşul cu stele. Aveam nevoie de provocarea de a fi din nou aici, fie numai pentru o zi şi-o noapte. Se pare că fiecare oraş pe care-l părăsesc sau pe care-l închid în cutia mea secretă, devine invizibil pe harta geografică. Zilele pe care le petrec aici parcă sunt o pauză în timp. Acum oraşul meu a devenit doar o senzaţie, o idee la care revin când Clujul nu mi se pare destul de real, de palpabil, de convingător. Probabil că lucrurile, ca să devină sugestive pentru mine, trebuie să treacă testul normalităţii. Nu trebuie să se schimbe, să-şi mute locul, să mă şocheze. Nu trebuie să înflorească sau să-mi dăruiască ceva. Trebuie să rămână intacte, nemişcate, să prindă un uşor miros de vechi. Numai această imagine, ca impregnată pe retină, să rămână, să persiste în memoria mea. Doar mergând pe străduţa mea, îmi amintesc deja mirosul teilor şi verdele.

De aceea mă şi întorc mereu aici, pentru că nu pot lăsa oraşul să se sfârşească pentru mine. Nu vreau să văd schimbările, vreau să culeg din fiecare colţişor zâmbetele şi privirile mele din anii trecuţi. Nu pot lăsa timpul să modifice nici imaginea de pe pervaz sau să aerisească de fum camera. Nu sunt omul care scrie pe capitole, care să urmărească toate etapele, intriga, desfăşurarea acţiunii şi deznodământul. Sunt omul care mereu se va întoarce fie şi pentru o părticică de cer cu câteva stele îngheţate de timp, dar care mi-au rămas fidele. (5 iulie 2000)
Anunțuri